Startup finantat in cadrul proiectului ASTRENE - Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020

  • Autor: alex

  • Publicat: 28-Feb-2021

  • Vizualizari: 110

Profitul net al Patria Bank a scăzut la jumătate în 2020, la 2,8 milioane lei, pe fondul pandemiei

Patria Bank a obţinut în 2020 un profit net de 2,8 milioane lei, în scădere cu 48% faţă de anul anterior (5,33 milioane lei), în timp ce venitul net bancar a scăzut cu 8%, la 153,24 milioane lei, de la 167 milioane lei în 2019, potrivit rezultatelor raportate Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Pentru al doilea an consecutiv, Patria Bank raportează profit şi reuşeşte să îmbunătăţească rata fondurilor proprii totale cu peste 350 puncte procentuale în 2020, confirmând evoluţia pozitivă înregistrată în anii precedenţi. Profitul net al anului 2020 este în valoare de 2,8 milioane lei, fiind influenţat de contextul pandemic în care predictibilitatea a fost foarte redusă şi volatilitatea condiţiilor macroeconomice a fost ridicată; aceste elemente au afectat rezultatul financiar al anului 2020 şi explică contracţia cu 2,5 milioane lei a rezultatului net faţă de anul precedent", arată raportul băncii.

Cheltuielile operaţionale s-au diminuat cu 11% (15,7 milioane lei) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, prin optimizarea proceselor şi accelerarea digitalizării, chiar dacă pandemia Covid-19 a adus costuri suplimentare de aproape 1 milioane lei pentru asigurarea materialelor de protecţie şi dezinfecţie pentru a asigura desfăşurarea activităţii în condiţii optime.

Banca a înregistrat totodată în 2020 o creştere organică pe toate liniile de activitate prin vânzări de credite noi de peste 823 milioane lei în cursul anului 2020, ceea ce a condus la o creştere a portofoliului de credite performante cu 13%, +191 milioane lei. Ca urmare a finalizarii procesului de optimizare a structurii de sucursale, anul 2020 a asigurat o creştere semnificativă a productivităţii per unitate bancară, relevă raportul.

Rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 2 milioane lei, până la 29,71 milioane lei, în condiţii dificile generate de pandemia Covid-19.

La 31 decembrie 2020, totalul activelor însuma valoarea de 3,43 miliarde lei, în creştere cu 7% faţă de sfârşitul anului 2019, evoluţie generată în principal de activitatea comercială atât prin creşterea portofoliului de credite (+12%), cât şi adepozitelor atrase de la clienţi (+6%).

"Pe plan internaţional, incertitudinea economică va persista şi în anul 2021 pe fondul evoluţiei pandemiei şi a unui grad încă redus de vaccinare. Pe fondul reapariţiei inflaţiei, prin aşa-numitul proces reflaţionist, este posbil să asistăm la o creştere a randamentelor obligaţiunilor dar şi la o corecţie a burselor. De altfel, intensificarea riscurilor la adresa creşterii economice viitoare au dus la amplificarea politicilor monetare acomodative, lucru care ne asteptăm să continue şi în viitor", arată banca.

Venitul net din dobânzi prezintă o contracţie de 8%, cu 13,8 milioane lei faţă de anul precedent explicat în principal de reducerea veniturilor din dobânzi aferente portofoliului de credite pe baza scăderii indexului de dobândă ROBOR cu 115 pp, considerând structura portofoliului preponderent cu dobânda variabilă. Veniturile din dobânzi aferente portofoliului de instrumente de datorie a înregistrat o creştere de 14,5%, +2,4 milioane lei.

Venitul net din comisioane înregistrează o scădere de 9%, până la 24,4 milioane lei, faţă de cel înregistrat în anul precedent, datorită diminuării numărului de tranzacţii şi operaţii desfăşurat de clienţi în pandemie.

Valoarea neta a creditelor şi avansurilor acordate clientelei a înregistrat o creştere cu 12%, +190,02 milioane lei comparativ cu 31 decembrie 2019, evoluţia pozitivă fiind rezultatul eforturilor echipelor de vânzări pe toate liniile de activitate: Micro Agro, IMM & Small Corporate şi Retail care au generat credite noi în 2020 de 823 milioane lei. Banca a raportat creşterea ponderii creditelor brute în total active de la 53% la 31 decembrie 2019 la 56% la 31 decembrie 2020.

Depozitele atrase de la clienţi au înregistrat la 31 decembrie 2020 o crestere cu 6%, +171 milioane lei faţă de începutul anului, prin acţiuni care să fidelizeze şi să consolideze baza de depozite stabile deţinute de bancă, şi prin încurajarea clienţilor de a creşte volumul operaţiunilor şi tranzacţiilor prin Internet Banking, crescând astfel volumul conturilor curente cu peste 10% în anul curent.

În cursul anului 2020, banca a desfăşurat o emisiune de obligaţiuni subordonate în valoare de 8,2 milioane euro pe o durată de 8 ani.

"În urma analizei rezultatelor financiare, managementul consideră că activitatea Patria Bank a fost deja impactată de pandemia COVID-19, iar efectele viitoare vor putea fi atenuate de măsurile întreprinse de bancă, de evoluţiile pieţelor financiare sau de măsurile de relansare economică iniţiate de Guvern. Contextul actual aduce efecte negative, mai ales în ceea ce priveşte nivelul potenţial al costului riscului în viitor, dar poate genera şi oportunităţi de afaceri pentru creştere şi dezvoltare luând în considerare noile programe iniţiate de Guvern şi de alte instituţii financiare pentru sprijinirea companiilor. Patria Bank a absorbit impactul negativ din 2020, iar toţi indicatorii prudenţiali se situează la niveluri superioare faţă de limitele stabilite de Banca Naţională a României, banca deţinţnd resurse pentru susţinerea activităţii în bune condiţii", se menţionează în raportul băncii.

În 2020 s-au accelerat o serie de proiecte de digitalizare care vor fi implementate şi lansate în 2021. Pentru perioada următoare, banca are în vedere continuarea strategiei de digitalizare prin care se vor oferi clienţilor servicii superioare pentru economisirea de timp în accesarea şi utilizarea produselor, dar şi mobilitate crescută pentru agenţii de vânzări.

În 2020, ţintele bugetate nu au fost atinse în iîntregime din cauza impactului negativ generat de criza Covid-19. În ceea ce priveşte sursele atrase, Patria Bank a continuat în 2020 să îşi consolideze baza solidă de depozite, înregistrând o creştere de 6% a pasivelor comerciale comparativ cu 2019.

Pe zona de persoane juridice banca a consolidat cele trei direcţii principale: IMM şi Small Corporate (IMM/SME), Microintreprinderi (MICRO) şi  Agribusiness (AGRO). În ceea ce priveşte segmentul IMM şi Small Corporate, accelerarea procesului de creditare s-a putut realiza şi datorită programului guvernamental IMM Invest. Astfel, la nivelul anului 2020 banca a semnat cu FNGCIMM Convenţia de garantare de Plata a granturilor pentru Programul de susţinere a intreprinderilor mici şi mijlocii IMM Invest România. Plafonul inţial pentru programul IMM Invest a fost de 135 milioane lei, iar ulterior acesta s-a suplimentat până la concurenţa sumei de aproximativ 280 milioane lei.

Patria Bank a continuat să sprijine clienţii din sub-segmentul Micro.În 2020 banca a semnat cu Fondul European de Investiţii (FEI) majorarea plafonului de garanţii EASI cu încă 300 milioane lei în cursul lunii iunie 2020. Pe tot parcursul anului 2020 s-au acordat peste 1.000 de astfel de credite cu garanţie de 80% emisă de FEI. La finalul anului 2020 Patria Baank a asigurat, cu suportul partenerilor, posibilitatea dublării sumei maxime acordate unui debitor (240.000 lei/debitor) ca măsura de suport COVID-19 aprobată de FEI, precum şi creşterea valorii garanţiei de la 80% la 90%. Această măsură se va aplica până la data de 30 iunie 2021.

În anul 2020, pentru clientela Micro s-a continuat consolidarea strategiei de dezvoltare în condiţii controlate a riscului de credit, asigurându-se un procent constant al numărului de credite de valoare mică şi de dispersie a riscului către un număr semnificativ de clienti (valoarea medie a finanţărilor acordate a fost de aproximativ 22.400 euro în 2020).

În anul 2020 s-a continuat procesul de recuperare atât a creanţelor neperformante din afara bilanţului băncii, ce a condus la recuperări totale de aproximativ 1,2 milioane euro, cât şi a creditelor neperformante din bilanţul băncii, ce a condus la recuperări în valoare de 5,4 milioane euro. Derularea acestui proces, cât şi activitatea de colectare amiabilă, au condus la înregistrarea unei rate a expunerilor neperformante (NPE Ratio) fără luarea în considerare a provizioanelor de achiziţie de 10,34% în decembrie 2020, în timp ce gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante (NPL coverage) fără luarea în considerarea a provizioanelor de achiziţie a fost de 47,71%, iar gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante (NPL coverage) cu luarea în considerare a provizioanelor de achiziţie a fost 54,68% la finele lunii decembrie 2020.

First slide
  • Tags:
  • Patria Bank
  • profit net ,sc?dere cu 48%
  • Bursei de Valori Bucure?ti (BVB)

Mai multe articole similare


  • www.instagram.com/user
  • www.youtube.com/user
Vreme, 05
Vremea Iasi booked.net
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 40%

Vânt: S - 8 KPH

Vremea Suceava
+2

Mare: +4° Mic: -3°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Vremea Piatra Neamţ
+3

Mare: +4° Mic: -1°

Umiditate: 30%

Vânt: S - 6 KPH

Vremea Bacău
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 39%

Vânt: S - 10 KPH

Vremea Vrancea
+2

Mare: +3° Mic: -2°

Umiditate: 69%

Vânt: E - 4 KPH

Vremea Galaţi
+2

Mare: +5° Mic: +1°

Umiditate: 66%

Vânt: SW - 15 KPH

Vremea Botoşani
+3

Mare: +5° Mic: -1°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: Module 'timezonedb' already loaded

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: