Startup finantat in cadrul proiectului ASTRENE - Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020

  • Autor: alex

  • Publicat: 07-Apr-2021

  • Vizualizari: 155

UPDATE - Grupul de Comunicare Strategică: Peste 5.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore / 175 de decese / Numărul pacienţilor de la ATI a crescut din nou

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri alte 5.407 cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 175 de pacienţi au decedat, inclusiv doi din categoria de vârstă 20 - 29 de ani. De asemenea, 1.487 de pacienţi cu COVID-19 sunt internaţi la ATI, numărul lor fiind în creştere.

”Până astăzi, 7 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 988.624 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 885.710 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 5.407 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, conform anunţului autorităţilor.

Bucureştiul are 1.109 cazuri noi de infectare. Alte patru judeţe au peste 200 de cazuri de infectare înregistrate în ultimele 24 de ore: Cluj - 463, Timiş - 240, Mureş - 203, Bihor - 201.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori are cele mai mari valori în în Ilfov- 8,66 şi în Bucureşti - 6,91.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 24.561 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 06.04.2021 (10:00) – 07.04.2021 (10:00) au fost raportate 175 de decese (86 bărbaţi şi 89 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa,  Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 43 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 63 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 46 decese la categoria de peste 80 de ani.

166 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 4 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 5 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.907. Dintre acestea, 1.487 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.878.550 de teste RT-PCR şi 672.323 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.730 de teste RT-PCR (17.135 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.595 la cerere) şi 11.229 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 7 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 7 aprilie a.c.

Pe teritoriul României, 66.554 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.504 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 47.539 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 109 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.529 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 551 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 6 aprilie, 5.466 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.064.075 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.497 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.118 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă şi Croaţia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 189 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia şi unul în Iran, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

First slide
  • Tags:

Mai multe articole similare


  • www.instagram.com/user
  • www.youtube.com/user
Vreme, 05
Vremea Iasi booked.net
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 40%

Vânt: S - 8 KPH

Vremea Suceava
+2

Mare: +4° Mic: -3°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Vremea Piatra Neamţ
+3

Mare: +4° Mic: -1°

Umiditate: 30%

Vânt: S - 6 KPH

Vremea Bacău
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 39%

Vânt: S - 10 KPH

Vremea Vrancea
+2

Mare: +3° Mic: -2°

Umiditate: 69%

Vânt: E - 4 KPH

Vremea Galaţi
+2

Mare: +5° Mic: +1°

Umiditate: 66%

Vânt: SW - 15 KPH

Vremea Botoşani
+3

Mare: +5° Mic: -1°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame