Startup finantat in cadrul proiectului ASTRENE - Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020

  • Autor: Silvia

  • Publicat: 26-Jun-2020

  • Vizualizari: 14

Ziua Drapelului Național la Iași

La Iaşi a fost marcată astăzi Ziua Drapelului Naţional în Piaţa Palatului din municipiu. Nu au lipsit discursurile despre simbolistica drapelului rostite de prefectul judeţului şi de către primar, ceremoniile religioase şi militare, dar şi câteva sincope de organizare.

Semnificaţiile şi momentele istorice asociate sărbătorii de astăzi au fost subliniate în discusurile oficialităţilor prezente în piaţa din faţa Palatului Culturii din Iaşi.

Amintirea revoluţiei paşoptiste de la 1848, Centenarul Marii Uniri, dar şi marcarea a 20 de ani de când Ziua de 26 iunie a devenit Ziua Drapelului Naţional.

O pană de curent, însă, care a durat aproape 10 minute a întrerupt programul manifestărilor şi a stârnit rumoare în rândul participanţilor.

Anul acesta, primăria şi-a propus ca în anul Centenarului să fie înălţat cel mai mare steag din România.

S-au plătit peste 400.00 RON pentru un drapel care se poate observa deja în așa-numitul Parc Orășel, vis-a-vis de Sala Polivalentă din municipiu, după cum a precizat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

Şantierul este în curs de finalizare şi presupune un catarg metalic, cu o lungime de 40 de metri, aşezat pe un soclu iluminat de un metru. ”Lucrările se vor încheia pe parcursul acestei veri. S-a propus ca acea piațetă să se numească Regele Mihai, și probabil așa va fi”, a declarat primarul Mihai Chirica

Aşa cum era de aşteptat, părerile cetăţenilor au fost împărţite. În timp ce unii critică aspectul şi consideră că preţul este unul exagerat, alţi ieşeni salută demersul şi sunt de părere că a fost găsit un loc foarte bun pentru o astfel de lucrare.

First slide
  • Tags:
  • iasi
  • ziua drapelului

Mai multe articole similare


  • www.instagram.com/user
  • www.youtube.com/user
Vreme, 05
Vremea Iasi booked.net
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 40%

Vânt: S - 8 KPH

Vremea Suceava
+2

Mare: +4° Mic: -3°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Vremea Piatra Neamţ
+3

Mare: +4° Mic: -1°

Umiditate: 30%

Vânt: S - 6 KPH

Vremea Bacău
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 39%

Vânt: S - 10 KPH

Vremea Vrancea
+2

Mare: +3° Mic: -2°

Umiditate: 69%

Vânt: E - 4 KPH

Vremea Galaţi
+2

Mare: +5° Mic: +1°

Umiditate: 66%

Vânt: SW - 15 KPH

Vremea Botoşani
+3

Mare: +5° Mic: -1°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame