Startup finantat in cadrul proiectului ASTRENE - Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020

  • Autor: Silvia

  • Publicat: 11-Aug-2020

  • Vizualizari: 259

„Pasajul Groazei“ din Frumoasa și pasarela Socola, scoase la licitație pentru refacere

Pasarela Socola şi pasajul pietonal Frumoasa au rămas în cursa pentru atribuirea proiectării. Licitaţia organizată de Primăria Iaşi pentru pasajul Alexandru cel Bun a fost anulată, iar de tunelul pietonal de la Gara Nicolina se încăpăţânează să se ocupe Sucursala de Căi Ferate.

În vreme ce Sucursala Regională Căi Ferate Iaşi se chinuie de mai bine de un an să tocmească un proiectant pentru pasajul pietonal de sub Gara Nicolina, Primăria Iaşi a lansat o licitaţie pentru refacerea pasajului din Frumoasa. Aşa cum am mai relatat, Sucursala CF Iaşi nu a fost de acord să cedeze Primăriei pasajul din zona Gării Internaţionale. Pentru expertizarea tehnică şi întocmirea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI) ce vizează acest pasaj şi peroanele care arată dezolant, SCF a alocat puţin peste 54 de mii de lei. În comparaţie, numai pentru servicii de proiectare în vederea efectuării de reparaţii capitale („RK“) la pasajul pietonal subteran Frumoasa, municipalitatea a alocat aproape 112 mii de lei.

Anunţul de licitaţie precizează că componenta financiară contează în proporţie de 40 la sută, iar restul punctajului reprezintă cerinţe tehnice. Termenul de înregistrare a ofertelor este 21 august, numele câştigătorului urmând să fie anunţat cel mai târziu pe 21 decembrie. El va avea la dispoziţie 4 luni pentru realizarea proiectului şi a documentaţiei tehnico-economice.

Pasajul pietonal Frumoasa este mai scurt decât cel de la Gara Nicolina, care subtraversează patru linii. Primul are o vechime de 50 de ani, iar al doilea abia împlineşte 40. Lungimea pasajului Frumoasa este de 40 de metri, cu scări duble de acces de pe strada Libertăţii în lungime de 30 de metri, respectiv spre stradela Cetăţuia, 22,65 metri. Refacerea pasajului ar urma să dureze 8 luni.

Primăria Iaşi a lansat în aceleaşi condiţii alte două proceduri. Una dintre ele vizează atribuirea serviciilor de proiectare pentru obiectivul „RK infrastructura pasaj superior Socola“. Valoarea estimată în acest caz este de 403 mii lei. O singură ofertă a fost depusă, a SC Pod-Proiect SRL Iaşi, iar Primăria va anunţa dacă e şi câştigătoare cel mai târziu pe 27 noiembrie.

Odată cu proiectul pentru pasajul Socola fusese scos la licitaţie şi proiectul similar pentru pasajul Alexandru cel Bun, însă la un preţ de aproape 12 ori mai mic, respectiv 34 de mii de lei. Nu e de mirare că, în ciuda a opt cereri de clarificare, procedura nu a atras nicio ofertă, iar licitaţia a fost anulată. Până ieri, nu fusese afişat niciun alt anunţ pe platforma electronică de achiziţii publice.

Consilierii locali îşi dăduseră acordul la începutul anului pentru refacerea celor două pasaje supraterane. Valoarea totală a ambelor investiţii a fost estimată la 72 de milioane de lei. Pentru pasajul Alexandru cel Bun, construit în anii 1977-1980, cu o lungime de exact 521,85 metri, costul se ridică la 37,6 milioane de lei inclusiv TVA. Durata şantierului ar fi de 14 luni. La pasajul Soco­la, construit în 1960 şi du­blat 30 de ani mai târziu (la patru benzi), valoarea intervenţiei este de 34,1 milioane de lei cu TVA. În lungime de 463,5 metri, pasajul ar urma să aibă la capătul celor 12 luni de şantier cinci benzi. sursa ziarul de iasi

First slide
  • Tags:
  • pasajul frumoasa
  • primarie
  • reparatie

Mai multe articole similare


  • www.instagram.com/user
  • www.youtube.com/user
Vreme, 05
Vremea Iasi booked.net
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 40%

Vânt: S - 8 KPH

Vremea Suceava
+2

Mare: +4° Mic: -3°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Vremea Piatra Neamţ
+3

Mare: +4° Mic: -1°

Umiditate: 30%

Vânt: S - 6 KPH

Vremea Bacău
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 39%

Vânt: S - 10 KPH

Vremea Vrancea
+2

Mare: +3° Mic: -2°

Umiditate: 69%

Vânt: E - 4 KPH

Vremea Galaţi
+2

Mare: +5° Mic: +1°

Umiditate: 66%

Vânt: SW - 15 KPH

Vremea Botoşani
+3

Mare: +5° Mic: -1°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame