Startup finantat in cadrul proiectului ASTRENE - Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020

  • Autor: alex

  • Publicat: 22-Apr-2020

  • Vizualizari: 859

O mamă şi-a ucis fiul de 12 ani, după care a încercat să se sinucidă

Scene de groază la Arad, unde o mamă şi-a ucis fiul de doar 12 ani, după care a încercat să-şi ia viaţa.

Poliţiştii din Arad au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către o femeie din municipiul Arad, despre faptul că, într-o locuinţă de pe strada Abrud, au fost găsiţi, întinşi pe podea, inconştienţi, o femeie şi fiul acesteia, de 12 ani.

Cei doi aveau multiple leziuni pe corp, iar lângă ei se afla un cuţit.

Poliţiştii şi procurorul ajunşi la faţa locului au decoperit că băiatul era mort. Cadrele medicale nu au putut face altceva decât să constate decesul copilului.

Mama copilului a fost găsită inconştientă, lângă cadavrul fiului său. Femeia avea o rană în zona gâtului.

mamă şi-a ucis fiul

sursa foto: Aradon.ro

Vestea că o mamă şi-a ucis fiul i-a îngrozit pe vecini, care spun că nu au auzit zgomote venind dinspre apartamentul în care locuia familia.

Aceştia mai spun că familia nu avea probleme. Cel puţin dintre cele pe care le-ar putea cunoaşte ei. Astfel, nimeni nu-şi poate explica întâmplarea nefericită.

Tatăl copilului a fost plecat luni după masa la Mândruloc, o comună aflată la 14 km de Arad, pentru a hrăni animalele de la o gospodărie deţinută acolo.

Înainte de aceasta, vecinii l-au văzut pe bărbat afară, împreună cu fiul său.

Cei doi soţi începuseră construcţia unei case la Mândruloc, unde aveau şi câteva animale.

În fapt, bărbatul plecase să hrănească animalele, iar când a revenit acasă a deschis uşa apartamentului şi a văzut imaginile şocante.

Fiul său era înjunghiat, iar soţia sa era inconştientă, cu o rană la gât. [Aradon.ro]

First slide
  • Tags:
  • o mama ,ucis ,fiul ,12 ani ,arad

Mai multe articole similare


  • www.instagram.com/user
  • www.youtube.com/user
Vreme, 05
Vremea Iasi booked.net
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 40%

Vânt: S - 8 KPH

Vremea Suceava
+2

Mare: +4° Mic: -3°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Vremea Piatra Neamţ
+3

Mare: +4° Mic: -1°

Umiditate: 30%

Vânt: S - 6 KPH

Vremea Bacău
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 39%

Vânt: S - 10 KPH

Vremea Vrancea
+2

Mare: +3° Mic: -2°

Umiditate: 69%

Vânt: E - 4 KPH

Vremea Galaţi
+2

Mare: +5° Mic: +1°

Umiditate: 66%

Vânt: SW - 15 KPH

Vremea Botoşani
+3

Mare: +5° Mic: -1°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame