Startup finantat in cadrul proiectului ASTRENE - Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020

  • Autor: alex

  • Publicat: 28-Oct-2020

  • Vizualizari: 1297

Noi episoade ale serialului „Aşii Amanetului”, din 1 noiembrie la History - VIDEO

Douăsprezece noi episoade ale serialului „Aşii Amanetului” vor fi difuzate, începând cu 1 noiembrie, de postul History.

Episoadele vor putea fi urmărite duminica, de la ora 12:00.

Cele 12 noi episoade aduc în prim-plan descoperiri ale unor articole cu valoare istorică, dar şi momente autentice din viaţa celor trei bărbaţi supranumiţi „Aşii Amanetului”, respectiv tatăl Rick, fiul Corey şi prietenul din copilărie Chumlee, care conduc împreună magazinul de amanet Gold & Silver, de la marginea oraşului Las Vegas.

Cei trei îşi vor folosi abilităţile dobândite în ani de experienţă pentru a evalua valoarea articolelor, de la falsuri până obiecte veritabile, printre care şi chitara semnată Paul McCartney, o ediţie princeps a cărţii „Să ucizi o pasăre cântătoare” şi o piesă de recuzită din „Războiul Stelelor”.

Serialul prezintă de asemenea poveştile diverselor artefacte care ajung în magazinul Gold & Silver, întregul proces al stabilirii autenticităţii unui obiect şi determinarea preţului corect al acestuia.

First slide
  • Tags:
  • noi episoade
  • serialului „A?ii Amanetului”

Mai multe articole similare


  • www.instagram.com/user
  • www.youtube.com/user
Vreme, 05
Vremea Iasi booked.net
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 40%

Vânt: S - 8 KPH

Vremea Suceava
+2

Mare: +4° Mic: -3°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Vremea Piatra Neamţ
+3

Mare: +4° Mic: -1°

Umiditate: 30%

Vânt: S - 6 KPH

Vremea Bacău
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 39%

Vânt: S - 10 KPH

Vremea Vrancea
+2

Mare: +3° Mic: -2°

Umiditate: 69%

Vânt: E - 4 KPH

Vremea Galaţi
+2

Mare: +5° Mic: +1°

Umiditate: 66%

Vânt: SW - 15 KPH

Vremea Botoşani
+3

Mare: +5° Mic: -1°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: Module 'timezonedb' already loaded

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: