
„Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, se află pe lista scurtă a filmelor eligibile pentru o nominalizare la categoriile „cel mai bun lungmetraj documentar” şi „cel mai bun lungmetraj internaţional” ale premiilor Oscar 2021, a anunţat Academia americană de film.
„Colectiv” a fost desemnat documentarul european al anului, la a 33-a ediţie a premiilor Academiei Europene de Film, acordate în luna decembrie.
Este un documentar observaţional care spune povestea primului an de după incendiul din clubul bucureştean Colectiv, care a dus la moartea a 64 de oameni. Filmul urmăreşte autorităţi şi jurnalişti, căutând să expună adevărul. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public.
Documentarul, producţie HBO Europe scrisă de Alexander Nanau şi Antoaneta Opriş, a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneţia 2019, în afara competiţiei. Recent, între altele, a fost desemnat de National Society of Film Critics din SUA cel mai bun film într-o limbă străină, iar National Board of Review l-a inclus în top 5 al celor mai bune filme internaţionale.
Academia americană de film a anunţat marţi listele scurte în vederea nominalizării la nouă categorii ale premiilor Oscar 2021: lungmetraj documentar (15), scurtmetraj documentar (10), lungmetraj internaţional (15), machiaj şi coafură (10), coloană sonoră (15), cântec original (15), scurtmetraj animat (10), scurtmetraj de ficţiune (10) şi efecte vizuale (10).
La categoria „lungmetraj documentar” au fost eligibile 238 de producţii. Dintre acestea, au fost alese: „76 Days” (distribuit de MTV Documentary Films) – regizat de Weixi Chen, Hao Wu, Anonymous; „All In: The Fight for Democracy” (Amazon Studios) – Lisa Cortes, Liz Garbus; „Boys State” (Apple TV Plus) – Amanda McBaine, Jesse Moss; „Colectiv” (Magnolia Pictures & Participant) – Alexander Nanau, „Crip Camp” (Netflix) – James Lebrecht, Nicole Newnham; „Dick Johnson Is Dead” (Netflix) – Kirsten Johnson; „Gunda” (Neon) – Viktor Kosakovskiy; „MLK/FBI” (IFC Films) – Sam Pollard, „The Mole Agent” (Gravitas Ventures) – Maite Alberdi, „My Octopus Teacher” (Netflix) – Pippa Ehrlich, James Reed; „Notturno” (Neon) – Gianfranco Rosi; „The Painter and the Thief” (Neon) – Benjamin Ree; „Time” (Amazon Studios) – Garrett Bradley; „The Truffle Hunters” (Sony Pictures Classics) – Michael Dweck, Gregory Kershaw; „Welcome to Chechnya” (HBO) – David France.
Pe lista scurtă la categoria „lungmetraj internaţional” au fost incluse 15 filme dintre cele 93 propuse: „Another Round” (Danemarca) – regizat de Thomas Vinterberg, „Better Days” (Hong Kong) – Derek Tsang, „Charlatan” (Cehia) – Agnieszka Holland, „Colective” (România) – Alexander Nanau, „Dear Comrades!” (Rusia) – Andrey Konchalovskiy, „I’m No Longer Here” (Mexic) – Fernando Frias, „Hope” (Norvegia) – Maria Sødahl, „La Llorona” (Guatemala) – Jayro Bustamante, „The Mole Agent” (Chile) – Maite Alberdi, „Night of the Kings” (Coasta de Fildeş) – Philippe Lacôte, „Quo Vadis, Aida?” (Bosnia şi Herţegovina) – Jasmila Žbanić, „Sun Children” (Iran) – Majid Majidi, „Two of Us” (Franţa) – Filippo Meneghetti, „A Sun” (Taiwan) – Chung Mong-hong, şi „The Man Who Sold His Skin” (Tunisia) – Kaouther Ben Hania.
„Quo Vadis, Aida?” este producţie cu participare românească, premiată la trei secţiuni paralele ale Festivalului de Film de la Veneţia 2020.
La categoria „machiaj şi coafură” au fost selectate: „Birds of Prey and the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn” (Warner Bros), „Emma” (Focus Features), „The Glorias” (Roadside Attractions and LD Entertainment), „Hillbilly Elegy” (Netflix), „Jingle Jangle: A Christmas Journey” (Netflix), „The Little Things” (Warner Bros), „Ma Rainey’s Black Bottom” (Netflix), „Mank” (Netflix), „One Night in Miami” (Amazon Studios) şi „Pinocchio” (Roadside Attractions).
Din 136 de coloane sonore eligibile au fost alese: “Ammonite” (Neon) – Dustin O’Halloran, Volker Bertelmann; “Blizzard of Souls” (Film Movement) – Lolita Ritmanis; “Da 5 Bloods” (Netflix) – Terence Blanchard; “The Invisible Man” (Universal Pictures) – Benjamin Wallfisch; “Jingle Jangle: A Christmas Journey” (Netflix) – John Debney; “The Life Ahead (La Vita Davanti a Se)” (Netflix) – Gabriel Yared; “The Little Things” (Warner Bros) – Thomas Newman; “Mank” (Netflix) – Trent Reznor, Atticus Ross; “The Midnight Sky” (Netflix) – Alexandre Desplat; “Minari” (A24) – Emile Mosseri; “Mulan” (Walt Disney Pictures) – Henry Gregson-Williams; “News of the World” (Universal Pictures) – James Newton Howard; “Soul” (Pixar) – Jon Batiste, Trent Reznor, Atticus Ross; “Tenet” (Warner Bros) – Ludwig Göransson; “The Trial of the Chicago 7” (Netflix) – Daniel Pemberton.
La categoria ”cel mai bun cântec original” au fost selectate din 105 compoziţii: “Turntables” din “All In: The Fight for Democracy” (Amazon Studios); “See What You’ve Done” din “Belly of the Beast” (Independent Lens); “Wuhan Flu” din “Borat Subsequent Moviefilm: Delivery of Prodigious Bribe to American Regime for Make Benefit Once Glorious Nation of Kazakhstan” (Amazon Studios); “Husavik” din “Eurovision Song Contest: The Story of Fire Saga” (Netflix); “Never Break” din “Giving Voice” (Netflix); “Make It Work” din “Jingle Jangle: A Christmas Journey” (Netflix); “Fight For You” din “Judas and the Black Messiah” (Warner Bros); “lo Sì (Seen)” din “The Life Ahead (La Vita Davanti a Se)” (Netflix); “Rain Song” din “Minari” (A24); “Show Me Your Soul” din “Mr. Soul!” (Shoes in the Bed Productions); “Loyal Brave True” din “Mulan” (Walt Disney Pictures); “Free” din “The One and Only Ivan” (Disney Plus); “Speak Now” din “One Night in Miami” (Amazon Studios); “Green” din “Sound of Metal” (Amazon Studios); ”Hear My Voice” din “The Trial of the Chicago 7” (Netflix).
Pentru a fi nominalizate la categoria ”cele mai bune efecte vizuale” au fost selectate: “Birds of Prey and the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn” (Warner Bros), “Bloodshot” (Sony Pictures), “Love and Monsters” (Paramount Pictures), “Mank” (Netflix), “The Midnight Sky” (Netflix), “Mulan” (Walt Disney Pictures), “The One and Only Ivan” (Disney Plus), “Soul” (Pixar), “Tenet” (Warner Bros), “Welcome to Chechnya” (HBO).
Peste 95 de scurtmetraje animate au fost eligibile şi au rămas în cursa pentru nominalizare: “Burrow”, “Genius Loci”, “If Anything Happens I Love You”, “Kapaemahu”, “Opera”, “Out”, “The Snail and the Whale”, “To Gerard”, “Traces” şi “Yes-People”.
Dintre cele 114 filme eligibile la categoria ”scurtmetraj documentar” au fost alese: ”Abortion Helpline, This Is Lisa”, “Call Center Blues”, “Colette”, “A Concerto Is a Conversation”, “Do Not Split”, “Hunger Ward”, “Hysterical Girl”, “A Love Song for Latasha”, “The Speed Cubers”, “What Would Sophia Loren Do?”.
Scurtmetrajele de ficţiune “Bittu”, “Da Yie”, “Feeling Through”, “The Human Voice”, “The Kicksled Choir”, “The Letter Room”, “The Present”, “Two Distant Strangers”, “The Van” şi “White Eye” au rămas în cursă dintre cele 174 calificate.
Votul pentru listele scurte s-a încheiat pe 5 februarie, iar filmele selectate vor fi votate în perioada 5 - 9 martie pentru a fi desemnate nominalizările la aceste categorii.
Nominalizările la premiile Oscar 2021 vor fi anunţate pe 15 martie, iar cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor este programată să aibă loc pe 25 aprilie.
Pentru ediţia de anul trecut a premiilor, scurtmetrajul românesc „Cadoul de Crăciun”, de Bogdan Mureşanu, a fost inclus pe lista scurtă pentru nominalizare.
Este prima dată când o producţie românească se află în etapa finală privind nominalizarea la două categorii ale premiilor Oscar.

Mai multe articole similare


UPDATE - Actriţa Draga Olteanu Matei a încetat din viaţă / ”E prea frumoasă viaţa pe pământ. Mă bucur…
Citeste mai mult..
Papa Francisc s-a rugat pentru victimele tragicului incendiu de la Piatra-Neamţ
Citeste mai mult..
Clotilde Armand a discutat cu actorii Marius Manole, Serban Pavlu şi Anghel Damian: Vom schimba felul…
Citeste mai mult..
Cântăreţul John Legend şi soţia lui, modelul Chrissy Teigen, şi-au făcut tatuaje similare în memoria…
Citeste mai mult..
Înregistrarea video a primei interpretări live de către The Rolling Stones a piesei „Sympathy for the…
Citeste mai mult..
Nicole Kidman, protagonista serialului „Things I Know to Be True” bazat pe piesa de teatru omonimă a…
Citeste mai mult..
Dorian Popa mai sincer că niciodată.
Citeste mai mult..
Noi episoade ale serialului „Aşii Amanetului”, din 1 noiembrie la History - VIDEO
Citeste mai mult..
Cea de-a patra ediţie a Bucharest Fashion Film Festival, exclusiv online
Citeste mai mult..
Ben Affleck va reveni în rolul Batman într-o producţie Warner Bros.
Citeste mai mult..
„Harry Potter and the Sorcerer’s Stone” a depăşit pragul de încasări de 1 miliard de dolari
Citeste mai mult..
Dwayne Johnson este pentru al doilea an consecutiv cel mai bine plătit actor de la Hollywood
Citeste mai mult..
Actriţa Olivia de Havilland a murit la vârsta de 104 ani
Citeste mai mult..
Taylor Swift va lansa vineri al optulea album de studio
Citeste mai mult..
Madonna a dezvăluit că a fost amendată de Guvernul rus cu 1 milion de dolari pentru susţinerea drepturilor…
Citeste mai mult..
Joel Schumacher, regizor al filmelor „Batman Forever” şi „Lost Boys”, a murit la vârsta de 80 de ani
Citeste mai mult..
Veste incredibilă despre Michael Schumacher! Neurochirurgul său sparge gheața
Citeste mai mult..
Forul care acordă premiile Oscar a ales un număr record de femei şi de persoane de culoare în consiliul…
Citeste mai mult..
Legenda, la multi ani!, i-a urat un fan pe retele de socializare! Jonnyy Depp implineste astazi 57 de…
Citeste mai mult..
Actorul Daniel Radcliffe a intervenit în noua controversă iscată de comentariile autoarei „Harry Potter”…
Citeste mai mult..
Ultima conversație a lui Michael Jackson cu avocatul său: „Vor să scape de mine”
Citeste mai mult..
Jennifer Aniston scoate la licitatie un portret nud. Banii ii doneaza cauzei COVID-19
Citeste mai mult..
Răsturnare de situație! Cine a câștigat Survivor Romania de la Kanal D! A plecat acasă cu 250.000 de…
Citeste mai mult..
Legendarul Clint Eastwood a implinit 90 de ani
Citeste mai mult..
Andrea Bocelli a avut coronavirus. Cum a aflat tenorul italian că s-a infectat
Citeste mai mult..
Festivalul de film de la Venetia va fi in septembrie
Citeste mai mult..
Maria Sharapova și ”secretul” ei pentru un corp de invidiat. Dieta ”surpriză” dezvăluită de rusoaică…
Citeste mai mult..
Rapperul Future a obţinut a şaptea clasare în fruntea Billboard 200
Citeste mai mult..
Actriţa Priscilla Presley împlineşt astăzi 75 de ani
Citeste mai mult..
Luis Fonsi participă la Marele Premiu virtual al Principatului Monaco, alături de piloţi şi fotbalişti
Citeste mai mult..
Spike Lee a lansat trailerul oficial al celui mai nou film al său - VIDEO
Citeste mai mult..
Cum arată Novak Djokovic, după ce în ultimele 18 luni a stat nemâncat câte 16 ore pe zi
Citeste mai mult..
Mihai Bendeac, testat pozitiv cu COVID-19: ”Eram absolut normal, iar în decurs de 5 minute aveam toate…
Citeste mai mult..
Milionarul italian Gianluca Vacchi, în culmea fericirii! Iubita cu 27 de ani mai tânără este însărcinată
Citeste mai mult..
Cântăreaţa soul Betty Wright a murit la vârsta de 66 de ani
Citeste mai mult..
A murit Ion Ceaușescu. Cine era și cu ce se ocupa, de fapt, fratele lui Nicolae Ceaușescu
Citeste mai mult..
Dan Chişu a realizat un lungmetraj în izolare şi îl va lansa pe 10 mai
Citeste mai mult..
Coronavirus: 200 de artisti si cercetatori au lansat un apel public impotriva "revenirii la normal"dupa…
Citeste mai mult..
Madonna susţine că a contractat noul coronavirus în luna martie, când se afla în Paris
Citeste mai mult..
O jurnalistă româncă, câștigătoarea unui premiu Pulitzer 2020
Citeste mai mult..
Un actor din serialul "Game of Thrones" a stabilit un record mondial
Citeste mai mult..
Povestea celui mai tânăr milionar român din Silicon Valley. Ce face pe timpul pandemiei
Citeste mai mult..
Beyoncé promite o donaţie de 6 milioane de dolari pentru servicii de sănătate
Citeste mai mult..
Jennifer Lopez, dată în judecată de un fotograf pentru încălcarea drepturilor de autor
Citeste mai mult..
Zeci de vedete rock și pop au cântat de acasă, într-un festival virtual organizat online
Citeste mai mult..
FOTO Cum arată casa din California construită de Tom Petty și cumpărată de Selena Gomez
Citeste mai mult..
FOTO / Cum s-a pozat Loredana Groza în dormitor. ”Arăți mai bine decât una de 20 de ani, mami”
Citeste mai mult..
Angelina Jolie a donat 1 milion de dolari pentru a-i ajuta pe copiii afectaţi de coronavirus: mesajul…
Citeste mai mult..
Ciprian Marica, nu te îngrijora! A luat iubita ta și hârtie igienică! Cum a fost surprinsă Ioana, în…
Citeste mai mult..
Ce sâni uriași! Poze interzise cu Roxana Vancea! Cum arată acum, după ce și-a ”tunat” fața și a slăbit
Citeste mai mult..
ANDREEA BERECLEANU, ÎNLOCUITĂ LA ANTENA 1. CINE VA PREZENTA OBSERVATORUL
Citeste mai mult..
Bătaie la Asia Express, între concurenți! Momente de groază care nu au fost difuzate pe TV
Citeste mai mult..
DANI MOCANU E PE VAL! CÂȚI OAMENI S-AU ABONAT LA CANALUL LUI ÎN ULTIMELE 30 DE ZILE
Citeste mai mult..
VIDEO Oscar: Natalie Portman a mers cu o robă brodată cu numele femeilor regizor nenominalizate la premii
Citeste mai mult..
15 semne că femeia te înşală - care sunt cele două motive ale infidelităţii
Citeste mai mult..
Primul ruj inspirat de o geantă Hermès Birkin
Citeste mai mult..
Emilia Clarke s-a pozat cu cei doi iubiti ai sai din Game of Thrones
Citeste mai mult..
Bianca Drăguşanu şi Alex Bodi au divorţat
Citeste mai mult..
Cerere mare pentru sedinţele foto de Crăciun
Citeste mai mult..