Startup finantat in cadrul proiectului ASTRENE - Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020

  • Autor: alex

  • Publicat: 04-Mar-2021

  • Vizualizari: 716

Şeful Serviciului Judeţean de Protecţie Internă Suceava, reţinut de DNA pentru luare de mită. El ar fi cerut şi primit sume între 2.000 şi 90.000 de euro şi un autoturism pentru a proteja activităţile de corupţie de la Serviciul Permise de Conducere Sucea

Şeful Serviciului Judeţean de Protecţie Internă Suceava, colonelul Florin Constantin Timu, a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Procurorii anticorupţie susţin că, pentru a proteja activităţile de corupţie desfăşurate la Serviciul Permise de Conducere Suceava, Timu ar fi cerut şi ar fi primit, de la fostul şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul Serviciului, sume între 2.000 şi 90.000 de euro şi un autoturism.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 4 martie, a inculpatului Florin Constantin Timu, colonel, şef al Serviciului Judeţean de Protecţie Internă Suceava (structură de informaţii din subordinea Ministerului Afacerilor Interne), pentru luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale), şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în aceeaşi cauză s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de Radu Ionuţ Obreja, comisar şef de politie (arestat preventiv în altă cauză), la data faptelor şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru  dare de mită, în formă continuată (5 acte materiale).

Joi, Timu şi Obreja vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DNA precizează că acest dosar a fost disjuns din cauza penală privind activităţi de corupţie presupus a fi comise la nivelul Compartimentului permise de conducere auto Suceava.

"În scopul asigurării protecţiei juridice a activităţii infracţionale de corupţie desfăşurată la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V) Suceava, în perioada 2017 -2020, inculpatul Timu Florin Constantin, în calitate de şef al Serviciul Judeţean de Protecţie Internă Suceava, ar fi pretins şi, ulterior, ar fi primit de la inculpatul Obreja Radu-Ionuţ, în mod direct sau prin intermediar, diverse sume de bani (cuprinse între 2.000 şi 90.000 euro) şi un autoturism în valoare de aproximativ 9.000 euro, pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu legate de informarea organelor de urmărire penală", arată DNA.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, Timu i-ar fi divulgat fără drept lui Obreja informaţii nedestinate publicităţii pe care le deţinea în virtutea funcţiei, astfel încât Obreja sau complicii săi să poată evita o eventuală răspundere penală.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

First slide
  • Tags:
  • Serviciului Jude?ean de Protec?ie Intern? Suceava
  • Florin Constantin Timu
  • re?inut de procurorii DNA
  • luare de mit?

Mai multe articole similare


  • www.instagram.com/user
  • www.youtube.com/user
Vreme, 05
Vremea Iasi booked.net
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 40%

Vânt: S - 8 KPH

Vremea Suceava
+2

Mare: +4° Mic: -3°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Vremea Piatra Neamţ
+3

Mare: +4° Mic: -1°

Umiditate: 30%

Vânt: S - 6 KPH

Vremea Bacău
+3

Mare: +5° Mic: -2°

Umiditate: 39%

Vânt: S - 10 KPH

Vremea Vrancea
+2

Mare: +3° Mic: -2°

Umiditate: 69%

Vânt: E - 4 KPH

Vremea Galaţi
+2

Mare: +5° Mic: +1°

Umiditate: 66%

Vânt: SW - 15 KPH

Vremea Botoşani
+3

Mare: +5° Mic: -1°

Umiditate: 39%

Vânt: SSE - 8 KPH

Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame
Reclame